Marili Evenimente și Petreceri pentru Copii

Marili Evenimente și Petreceri pentru Copii

Marili este cea mai cunoscută și activă companie de animație socio-educativă din zonă, cunoscută la nivel național prin:

proiectele muzicale online (ce au strâns la nivel național peste 1 500 000 de vizualizări), prin cele 50 de spectacole organizate, prin cele peste 10 000 de petreceri dedicate copiilor și momente artistice originale, prin momentele artistice deosebite. Cele mai populare melodii pentru copii sunt Dansul prieteniei, Ne învârtim dar și Ciocolata, toate fiind coveruri dupa melodii internaționale celebre și au ajuns cunoscute de copiii din toată țara.

Compania organizează evenimente destinate copiilor şi familiilor, spectacole pentru cei mici, ateliere de joacă, participă la petreceri aniversare la domiciliu, la restaurante, săli de joacă şi altfel de evenimente private și i-ați întâlnit an de an la Elibrys cu surprize oferite celor mici.

În prezent, Marili realizează un program educativ interactiv pentru cei mici dar și pentru părinți, Ora de joacă, în fiecare zi de luni, live pe pagina lor de Facebook și ne povestesc că au deja un album de muzică pentru copii aproape de etapa finală, ce urmează să fie lansat cu un turneu în țară și un spectacol deosebit. Vom face cunoștință cu personaje noi și au promis multe surprize pentru cei mici.

Îi puteți găsi pe Facebook:
https://www.facebook.com/MariliGalati/

Pe YouTube:
https://www.youtube.com/c/MARILIGalati

Dar și pe site-ul lor:
www.marili.ro

LEAVE A COMMENT

Your email address will not be published. Required fields are marked *