Descriere
Scene noi și surprinzătoare de pe tărâmul Pisicilor Războinice
În Cartea a XII-a, războinicii își asumă decizii riscante, care vor influența destinele tuturor clanurilor de pisici.
Seria NOUA PROFEȚIE prezintă povestea tinerei generații de pisici sălbatice, urmașele personajelor din primele șase cărți. Războinicii traversează o etapă plină de provocări pentru clanurile din care fac parte. Două-Picioare – așa cum sunt supranumiți oamenii – au tăiat copacii din pădurea care a adăpostit pisicile de-a lungul timpului. Rămase fără teritorii, au pornit în explorare, pentru identificarea unor noi tărâmuri. Căutările au luat sfârșit atunci când au ajuns pe malul unui lac sub formă de lună plină. În jur răsar dealuri împădurite și se prefigurează povârnișuri stâncoase pe fundalul cerului… Și conflicte iminente între proaspeții locuitori ai zonei.
Ca orice schimbare, și mutarea pe malul lacului scoate la suprafață tensiuni care mocneau în interior. Profețiile reflectă pe deplin această stare de fapt: „Înainte de a fi pace, sângele va vărsa sânge și lacul va deveni roșu…”. Așadar, un eveniment tragic urmează să afecteze existența pisicilor nevoite să se adapteze la condițiile nou apărute.
Tânărul Gheară de Mărăcine se confruntă cu o prezență răzbunătoare. Mai mult decât atât, se află în situația de a găsi echilibrul între loialitatea față de Clanul Tunetului și ambiția arzătoare de a ocupa o poziție de lider. Între timp, Iaz de Furtună recepționează un mesaj revelator de la strămoșii războinici: trei stele strălucesc neobișnuit de puternic pe cerul pădurii.