BRAIN BOOST. Obiceiuri sănătoase pentru o viaţă fericită

Cod produs: 9786065876316

45,00 lei (cu TVA)

In stoc
Livrare gratuita in Galati: pentru comenzile de peste 50 de lei
Livrare gratuita in Romania: pentru comenzile de peste 300 de lei

Descriere

Descoperă știința din spatele obiceiurilor aparent simple!

Autoarele, experte de la Universitatea Cambridge, îmbină dovezi științifice de actualitate cu strategii practice verificate, pentru a-ți oferi instrumentele necesare ca să-ți menții creierul în formă maximă.

Acesta nu este încă un manual teoretic care să te piardă în hățișul neuroștiințelor. Și nici un alt volum de dezvoltare personală care să-ți furnizeze pe bandă liste de „to do”. Autoarele reușesc performanța extraordinară de a explica știința din spatele obiceiurilor concrete, astfel încât tu să înțelegi atât ce să faci, cât și de ce funcționează. O astfel de abordare adaugă valoare atât gândirii critice, cât și motivației personale.

Cartea reușește să acopere o perspectivă multidisciplinară largă (neuropsihiatrie, neuroștiințe cognitive și sistemice, psihologia dezvoltării, fiziologia exercițiilor fizice, nutriție), subliniind în același timp importanța pe care au învățarea continuă și calitatea relațiilor interpersonale. Se adresează tuturor vârstelor, pentru că poți beneficia de aceste informații în toate fazele vieții, de la adolescență până la cea mai înaintată vârstă. Indiferent ce ocupație ai, inclusiv în domeniul medical, te vei bucura să descoperi sfaturile bazate pe dovezi cu privire la cele mai bune modalități de a obține o sănătate mintală solidă.

Sănătatea mintală se referă la starea noastră de bine emoțională, psihologică și socială. Este esențial să acordăm prioritate sănătății mintale, deoarece aceasta influențează fiecare aspect al funcționării noastre zilnice. Ea cuprinde modul în care gândim, simțim și ne comportăm în diferite situații, precum și modul în care facem față stresului, relaționăm cu ceilalți și luăm decizii.

Așadar, dacă vrei să-ți sporești reziliența, memoria, capacitatea de concentrare și abilitățile de rezolvare a situațiilor provocatoaredacă te interesează cum poți maximiza efectul obiceiurilor cotidiene (somn, nutriție, mișcare, relații sociale etc.) asupra sănătății tale mintale, dacă vrei să traversezi cu ușurință perioadele stresante, Brain Boost este exact ce îți trebuie.

Brain Boost este o lectură ușor de parcurs, bogată în dovezi, care arată cum obiceiuri simple legate de somn, alimentație, mișcare și starea de spirit pot face o diferență majoră.“ – Irene Tracey, rector al Universității Oxford

„Spre deosebire de multe alte cărți care promit fericirea prin rețete rapide, aceasta se bazează pe șapte factori bine documentați ai stării de bine. Autoarele nu se limitează la a spune ce trebuie făcut, ci explică – prin înțelegerea profundă a neuro­științelor comportamentale și cognitive – cum funcționează aceste obiceiuri, de ce pot aduce beneficii reale pentru sănătatea mintală și cum putem depăși rezistența interioară la schimbare.“ – Terry L. Jernigan, profesor emerit de științe cognitive, psihiatrie
și radiologie, Universitatea din California, San Diego

DR. BARBARA J. SAHAKIAN este profesor de neuropsihologie clinică în cadrul Departamentului de Psihiatrie al Universității Cambridge și membru Clare Hall. S-a născut în Boston, Massachusetts, SUA, și a fost cercetător postdoctoral la MIT înainte de a deveni profesor asociat la Departamentul de Neurologie din cadrul Facultății de Medicină a Universității din Massachusetts. Este membră a Academiei Britanice și a Academiei de Științe Medicale și este una dintre cele mai importante femei cercetător din lume. A primit premiul Sir Paul Curran al revistei The Conversation, iar în 2024 i s-a acordat titlul de „Cavaler al Imperiului Britanic” pentru serviciile aduse cercetării în domeniul proceselor cognitive umane. Sahakian a scris cărți de popularizare a științei și este intervievată frecvent la radio, ziare și televiziune, inclusiv pe Netflix.

DR. CHRISTELLE LANGLEY este cercetător în neuroștiințe cognitive la Universitatea Cambridge. A fost implicată în mai multe studii de impact și a dobândit un renume național și internațional în domeniul neuroștiințelor cognitive, al neuropsihologiei, psihiatriei și psihofarmacologiei. Ea a apărut la mai multe podcast-uri și emisiuni radio și, de asemenea, în documentare de televiziune.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „BRAIN BOOST. Obiceiuri sănătoase pentru o viaţă fericită”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Produse similare

15% reducere la toate produsele LAMY