Eminescu, poem cu poem. Venere și Madonă

Descriere

Critică literară

Volumul de față din seria Eminescu, poem cu poem ne dezvață de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poeziile eminesciene. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu unele dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Analiza sa cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi creația eminesciană.

Cartea cuprinde poeziile Venere și Madonă, Rugăciunea unui dac, Cugetările sărmanului Dionis, Melancolie și Floare albastră, însoțite de textul critic al lui Alex. Ștefănescu.

– „Venere si Madonă” este prima poezie publicată de Eminescu, la vârsta de 20 de ani, în „Convorbiri literare”, la 15 aprilie 1870. Acum se întrevăd, dincolo de retorica teatral-romantică, primele accente de eminescianism.

– În poemul „Rugăciunea unui dac”, revolta protagonistului pare că se alimentează, de la un moment dat, din ea însăși și ia proporții tot mai mari, până când se transformă într-un uragan al negării.

– Un poet sărac, singur cu cărțile lui, într-o casă neîncălzită în timp de iarnă, lipsit de bani, de vin, până și de-o țigară, aceasta este situația descrisă în poemul „Cugetările sărmanului Dionis”, iar de aici decurge o energie morală ieșită din comun.

– Poemul „Melancolie” reconfirmă aptitudinea de regizor și scenograf a lui Eminescu. El are și simț pictural, și simț muzical, dar excelează în arta punerii în scenă, recurgând la situații și decoruri pentru a-și exprima starea sufletească.

– În „Floare albastră”, poetul se ironizează pe sine pentru preocupările înalte și retragerea din realitate. Nu este singura dată când simpatia sa merge către frivolitatea inocentă a celei care știe parcă mai bine decât toți învățații lumii cum trebuie trăită viața.