Descriere
Rezumat Invat si ma distrez 4-5 ani – Stéphanie Grison
_x000D_
_x000D_
_x000D_
_x000D_
_x000D_
_x000D_
Caiet de activități special concepute pentru copiii de 4-5 ani de către profesori._x000D_
_x000D_
Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și limba engleză, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!_x000D_
_x000D_
În plus, cartea vine cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu._x000D_
_x000D_
Cum îi ajută pe copii_x000D_
_x000D_
– Le dezvoltă abilitățile de citit prin intermediul poveștilor, exercițiilor de citire pe litere și despărțire în silabe;_x000D_
_x000D_
– Descoperă rolul scrisului observând panouri, cărţi, reviste pentru copii;_x000D_
_x000D_
– Învață matematică: număratul de la 1 la 10, disting formele geometrice şi mărimile și multe altele;_x000D_
_x000D_
– Îi sprijină în dezvoltarea atenției prin intermediul activităților practice care pot fi făcute împreună cu părinții sau prietenii;_x000D_
_x000D_
– Învață lucruri importante despre ei și despre mediul înconjurător: părţile corpului şi cele cinci simţuri, animale și plante, succesiunea momentelor zilei, noțiunea de familie etc.;_x000D_
_x000D_
– Învață cuvinte de bază în limba engleză cu ajutorul ilustrațiilor prietenoase;_x000D_
_x000D_
– Le creează spațiul perfect de interacțiune și distracție cu părinții;_x000D_
_x000D_
– Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă._x000D_
_x000D_
Recenzii de la părinți_x000D_
_x000D_
Caiet educativ cu ilustrații atractive_x000D_
_x000D_
„Foarte mulțumită de acest caiet educativ cu ilustrații atractive. Fiicei mele îi face mare plăcere să termine toate exercițiile, indiferent că e vorba de scris, citit sau numere, mai ales când la finalul lor o așteaptă stickerele vesele – atunci știe că a reușit și e foarte entuziasmată. Recomand cu drag!” – Delorme, Amazon_x000D_
_x000D_
Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță_x000D_
_x000D_
„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon_x000D_
_x000D_
Simplu și atractiv_x000D_
_x000D_
„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon_x000D_
_x000D_
Exercițiile sunt potrivite vârstei_x000D_
_x000D_
„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon_x000D_
_x000D_
Perfect!_x000D_
_x000D_
„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazon_x000D_