Produse

Micul venețian

Cod produs: 5948489352638

29,00 lei

In stoc
Livrare gratuita in Galati: pentru comenzile de peste 50 de lei
Livrare gratuita in Romania: pentru comenzile de peste 300 de lei

Descriere

"Toți oamenii mari au fost cândva copii (dar puțini dintre ei își mai aduc aminte)", a spus Antoine de Saint-Exupéry. Cum vor fi fost, când erau copii, Shakespeare, Mozart, Chopin, Dostoievski, Constantin Brâncuși, Einstein sau George Enescu? Cartea de față deschide, prin Editura DPH, o serie de povestiri inspirate din copilăria câtorva dintre artiștii, muzicienii și scriitorii geniali ai lumii, relatate de scriitorul Ioan Mihai Cochinescu și ilustrate de artista Sidonia Călin. Întâmplările sunt de foarte multe ori imaginare, dar se bazează pe realitățile istorice și pe documentele epocii în care s-au desfășurat.

Cea dintâi povestire, "Micul venețian", descrie întâmplări din copilăria lui Antonio Vivaldi, un celebru compozitor și violonist italian. S-a născut la Veneția, în 1678, și a murit la Viena, în 1741. A scris mai mult de 750 de compoziții muzicale (sonate, opere și muzică religioasă), dar cea mai cunoscută lucrare a sa este ciclul de concerte pentru vioară, numit "Anotimpurile". A fost într-atât de îndrăzneț, de revoluționar și de original încât marele compozitor german Johann Sebastian Bach i-a transcris cu propria-i mână câteva dintre concertele sale pentru vioară. A fost preot, dar și profesor de muzică instrumentală și de cor la un orfelinat numit "Ospedale della Pietà", din Veneția. Era cunoscut în toată Europa datorită turneelor pe care le făcea împreună cu orchestra sa de fete, fiind invitat de nobilii, prinții, regii și împărații de-atunci. El însuși era un virtuoz al viorii, reușind să-i uimească, prin tehnica sa, pe cei mai cunoscuți interpreți ai vremii. Dezvoltarea ulterioară a concertului instrumental în trei părți i se datorează, de asemenea. Chiar dacă este socotit un preclasic, în realitate, întreaga lui muzică, descriind frământările și emoțiile sufletești ale omului, anunța epoca romantismului. Aproape niciun compozitor dintre cei care i-au urmat nu a putut face abstracție de seducătoarea varietate a melodiilor și a armoniilor sale.

Informații suplimentare

Autor

ISBN

Cere oferta