Descriere
„O călătorie prin corpul uman” este o lucrare dedicată elevilor și profesorilor din gimnaziu, liceu si scoli sanitare posticeale care doresc să înțeleagă structura și funcționarea organismului uman într-un mod coerent, accesibil și riguros.
Concepută ca un material didactic modern, cartea reunește sinteze esențiale despre principalele sisteme ale corpului uman, oferind explicații clare, scheme intuitive și repere utile pentru studiul aprofundat al biologiei.
Gândită ca o veritabilă călătorie prin corpul uman, lucrarea parcurge, pas cu pas, mecanismele care susțin viața: respirația, circulația, digestia, reproducerea, coordonarea nervoasă și multe altele. Informațiile sunt organizate astfel încât atât elevii, cât și profesorii să poată folosi cartea ca suport pentru lecții, recapitulări sau pregătire pentru examene.
Structura volumului respectă curriculumul național, ceea ce transformă această o călătorie prin corpul uman carte într-un instrument valoros pentru gimnaziu, liceu și școlile sanitare postliceale.
Profesorii, inclusiv cei aflați la început de carieră, vor găsi aici materiale sintetice care sprijină procesul de predare, iar elevii vor descoperi o resursă practică pentru înțelegerea conceptelor fundamentale și pentru dezvoltarea unei gândiri științifice solide.
Specificații
Pagini: 232
Mărimi: 21.5 x 23 cm
Copertă: Necartonată






Recenzii
Nu există recenzii până acum.